Carti postale frantuzesti duble cu picturi de Degas

Dragii mei apropiati de departe,

Stiu ca nu v-am mai scris de mult timp si atunci cand o faceam era cel mult un e-mail redirectionat. Bine, cu exceptia ultimului de anul trecut, care a fost ceva mai personal. Cel cu formula de salut si link-ul catre blogul meu. Pe care l-am scris, ce-i drept, pentru ca asa imi venea mie mai usor sa va tin pe toti la curent in acelasi timp cu ce mai fac fara sa ma simt vinovata nici ca nu scriu, nici ca raspund greu la mesaje. Spun “ceva mai personal” si nu “personal” pentru ca, desi nu era evident la prima vedere, erati toti acolo in rubrica Bcc care ma ajuta mereu sa mai indulcesc adresarea impersonala in comunicarea personala in criza de timp.

In ideea asta, inteleg ca acum pare ciudat sa va scriu cu mana mea si pe deasupra pe carti postale frantuzesti cu picturi de Degas.

Nu, nu e pentru ca, daca m-am luat de scoala si in State, vreau sa imi imbunatatesc marketingul personal. Desi s-ar putea interpreta si asa, atat timp cat buna mea prietena G pe care am sunat-o zilele trecute sa ii spun la multi ani, intrand pe blog sa afle ce fac, imi spune ca ma vede altfel de cand mi-am schimbat aria preocuparilor, pentru ca scriitura mea are un aer ceva mai intelectual. Acum, G, stii cum e … doina stiu, doina doinesc. Daca in anul in care am stat acasa doina mea era cu veveritele din curte, cu Jupiter – cateaua vecinului, cu iesiri la magazine si tornade – respectiv ce se intampla in universul meu limitat din jurul casei, doina asta o doineam. Acum, alt univers, alte doine: despre privirea mea piezisa catre videoproiectorul care se cerea aprins de mine la prima vedere prin intermediul unui ecran tactil, conflicte rasiale, sinucideri studentesti si uite, indirect, despre pictura lui Degas. Dar si atunci, si acum, eu sunt tot aia.

Cartile le-am primit impreuna cu niste dulciuri si o nota de multumire de la profesorul de istoria culturii franceze, intors de la un colocviu de la Paris. Si, ca sa le respect destinatia, am hotarat sa le scriu, ca sa nu le aglomerez fara rost in sertarele deja pline de lucruri fara rost.  A, nu, nu din simpatie pentru ca as fi cea mai buna studenta a lui mi le-a dat. De fapt, nici nu pot sti cat de buna sunt, prin comparatie, ca studenta, pentru ca aici toti profesorii iti raspund cu excelent sau foarte bine indiferent ce raspuns dai, sa nu ai nicio frustrare in lumea asta in care fiecare este cel mai bun. E drept ca uneori, daca dai atentie si nu esti prea preocupat cu umflatul in pene pentru laudele primite, poti auzi cum, dupa ce termina cu excelentul, profesorul reia raspunsul si il parafrazeaza radical, pana ajunge sa il faca sa sune si corect. Ceea ce la ei se numeste modalitate eleganta de a corecta, pentru ca tu, desi ai spus o tampenie, nu ramai cu sentimentul ca esti un tampit.

Mi-a dat micutul dar miscatorul sufleteste cadou de care profit alaturi de voi pentru amabilitatea mea de a-l inlocui, ca graduate student, la unul din cursurile la care a lipsit cat a fost la colocviul de la Paris. Amabilitate e un fel de a spune, e de fapt ce s-a vazut in reactia mea cand am primit propunearea. Care reactie, bine ca s-a intamplat prin e-mail, ca la prima vedere as fi lasat sa se vada doar o fata dublu cazuta, prima data pe fondul celor 2, 3 ore pe noapte pe care reusesc sa le dorm in timpul saptamanii de cate sunt de facut. Program care ma face sa am toleranta 0 la tot ce vine sa imi consume si din orele astea. Asa ca, şulfanit<!–[if gte mso 9]> Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4 <![endif]–>ă (cuvantul asta, desi suna de cartier, il stiu de la un fost director de-al meu de resurse umane din tara) la scoala aparentelor americane, dupa ce am iesit din starea “cand naiba mai pregatesc si asta????”, am raspuns. Spunand cat ma onoreaza oportunitatea si cat de sigura sunt ca va fi o experienta placuta si utila. Si pana la urma nu zic ca nu a fost, dar tot as fi preferat, daca puteam alege, sa petrec altfel noaptea aia in care am jinduit dupa somn despicand in patru modernismul in Franta si post-impresionismul.

Inchei aici, ca s-a terminat ora in care i-am lasat pe studentii mei sa practice functiile pe care le voi examina la oralul de maine si in care am profitat sa scriu. Ca la asa program e pacat sa lasi ceva neocupat.