… si nici nu a uitat de foame. In plus, are si “noroc”, pentru ca gaseste mancare la tot pasul, chiar pe marginea strazii, uneori cu ambalaj cu tot, aruncata spre el de oameni.
Acum … e mai greu sa opresti pornirile generoase si inconstiente in acelasi timp ale hranitorilor de ursi daca ei nu inteleg ca fac rau animalelor, nu bine. O data pentru ca asa sunt atrasi catre zonele locuite, unde salbaticiunile vor crede ca vor gasi mai usor de mancare. Apoi pentru ca ursii vor manca si ambalajele cu miros de mancare, ceea ce i-ar putea omori.
In State, in Smoky Mountains, a fost nevoie ca peste cinci mii de americani sa fie amendati si bagati la inchisoare pentru sase luni ca ursii din zona sa nu mai fie impinsi sa caute mancare in zonele locuite sau sa mai moara pe capete din cauza deseurilor ingerate. Azi nimeni nu mai intinde acolo o bucata de mancare ursilor si nici nu mai lasa aiurea, in pungi de plastic, deseurile menajere (care sunt puse numai in containerele speciale).
Noi am inteles ca mai avem vreo 4500 de ursi de sacrificiu, mai ales ca la noi treaba asta cu masurile drastice care sa disciplineze e mai putin probabil sa se intample.
Foto:
Cei trei ursi intalniti saptamana trecuta in drumul care Cota 1400 de la Sinaia, langa care oamenii se opreau si sa se pozeze, dar si sa le arunce mancare. Unul dintre ursi chiar parea bolnav (noi l-am gasit la intoarcerea de la cota in aceeasi pozitie in care l-am lasat la urcare, avand o privire pierduta).





Romania! Ce mai vrei? Ii pasa cuiva? Dupa alegeri politicienii…..stau 2 ani se odihnesc, recupereaza ce au cheltuit in campanie….si inainte de alte alegeri mai misca ceva!
Da, ce zici tu , ca si mentalitatea oamenilor e de asa natura, de ce sa fac ceva bun, mai bine nu fac nimic!
In Romania si ursii sunt mai amabili decat operatorii din turism. Mi-am petrecut si eu concediul cam in aceeasi zona, 60 de km mai sus.
Da, Sofia, dar pana la urma oamenii s-au prins de periodicitatea asta paguboasa pentru ei iar costul este indiferenta fata de viata politica (viata care, evident, are si alte implicatii decat politice). Care a fost media ultimei participari la vot?
Dedes, in cazul ursilor mei e foarte adevarat ce spui. Pe de alta parte, nici eu nu am intins coarda, macar scotand mana pe geam sa vad daca nu cumva si ei musca la fel de rau ca operatorii in turism …
Daca ai si tu un deal bun pentru petrecerea concediului, da de stire, pentru ca e si pacat sa nu ducem mai departe afacerile care merita asta spre binele nostru!
Ce-ai facut, Cristina??
Nimic, Cetatene Popescu, eu nu dau mancare la ursi …
pe unde esti?
Bau , ce mai faci?
Pai bau, mai Anonimule, mai fac bine …
Mestere, zilele astea, dupa intoarcerea in State, nu prea am stiut pe unde sunt … Dar uite, sunt si aici