Calatorie spre centrul furtunii

… da, sunt aici in Indiana, in mijlocul furtunii, pe care o transmit in direct. Florile din gradina sunt la pamant, copacul de pe peluza din fata casei pe care il vad din cand in cand la lumina fulgerelor pe geamul de la bucatarie se zbuciuma in toate partile, vantul sufla nebun si ploaia cade in rafale care ma impiedica sa vad daca toate casele vecinilor din fata mai sunt la locul lor.

Eu si cu Liviu abia ne-am intors din centrul furtunii, pe care l-am identificat pe radarul specializat de la televizor, toate posturile locale fiind blocate de cateva ore, de cand s-a dat avertisment de tornada, pe starea meteo. Cu relatari de la fata locului, de la reporteri scosi cu microfonul in ploaie.

Initial am asteptat furtuna acasa, pe iarba din fata, cu aparatul de fotografiat in mana (la Liviu). Cam o ora a fost pe cer spectacol de lumini si sunet, care se apropia vazand cu ochii. Noi ne-am apropiat de casa, dar nu din cauza furtunii, ci a ploii de tantari flamanzi, care nu prea prind oameni pe afara, pentru ca cei de aici ies din casa in garaj si din garaj ies deja in masina. In plus, cand ies afara sa taie iarba tantarii nu au inca program iar prin mall-uri, unde ar putea gasi oameni, ori nu pot intra, ori nu le-o fi priind. Prada foto: un singur fulger, dupa care aparatul a refuzat sa mai pozeze in intuneric din cauza vreunei setari careia nu i-am dat de cap.

Am continuat sa urmarim furtuna cu conditii pentru tornada pe radar la televizor, pana Liviu a propus o excursie fix in locul unde previziunile spuneau ca va trece in aproximativ douazeci de minute. La locul de intalnire, ploaie de nu mai vedeai daca esti pe drum dar iti confirmi cand ti se intampla inevitabil sa iei cate o margine, fulgere, copaci agitati scuturandu-se de ce aveau de prisos si o pustietate aproape desavarsita in zona unde ajunsesem, una cu cate o ferma din cand in cand. Ne-am oprit sa ne bucuram de ploaia – potop la adapostul masinii si cand a trecut am plecat sa o prindem si acasa, furtuna inaintand calculat si cu viteza la vedere de 35 de mile pe ora. La intoarcere, natura ne presarase calea cu frunze cat tinea drumul. Nu, nu a fost chiar romantic, pentru ca le lasase de multe ori pe crengi.

Am mai prins o data furtuna exact in fata casei. Am parcat masina pe driveway, cu spatele la garaj si botul spre strada sa vedem cerul peste casa vecinilor din fata (care atunci nu mi-as fi dorit neaparat sa fie acolo), am dat scaunele pe spate si … am pus intamplarea in contul intalnirilor de dinaintea casatoriei, ca avea un substrat romantic depasit. Dupa ce s-a potolit, am intrat in casa. Unde am vazut ca fusese numai un ochi de potolire, pentru ca a reinceput la fel de nervoasa, cum va spuneam.

Macar acum, ca previziunile s-au concretizat (pana intr-acolo incat furtuna a distrus cateva case daramand copaci peste ele si cum s-a mai priceput), televiziunile isi pot justifica banii in toata aparatura aia complicate de monitorizat tornade, furtuni, ninsori, etc. pentru ca alteori dupa ce anunta iminenta de calamitate cateva ore la televizor panicand lumea, doar adie vantul mai tare. Asa si asta iarna, dupa furtunile de zapada anuntate cu mai bine de o zi inainte de au apucat sa inchida si scolile, cand nu a fost nici zapada de viscolit, nici vant sa faca asta. Cum lectia cu preventia cea superioara combaterii o stiu de acasa, incerc sa imi formez urechea pentru sirenele de tornada, pe care le aud preventiv in fiecare vineri la ora 11 am (la noi si in oricare alt oras din Indiana). Cand acestea vor suna la alta ora si in alta zi, atunci gluma va fi deja ingrosata, indiferent ce spune la starea meteo. Bine, mai groasa va fi daca vor suna vreodata cu motiv vinerea la 11 dimineata …