Si afara ploua, ploua …

… iar in casa s-au strans colonii intregi de furnici. De doua soiuri: unele foarte mari si altele cam de cinci, sase ori mai mici (dar nu cele mai mici pe care le-am vazut eu vreodata). Cred ca, amenintate si speriate de atata ploaie, intra in casa pe unde apuca. Unele pe sub usa de la living, cea care da in paduricea din spate (ma gandesc eu ca poate au loc pe acolo) – astea sunt furnicile cele mari, dupa care alerg prin sufragerie. Altele prin garaj – cele care ajung in bucatarie. Nu imi dau seama pe unde vin cele din baia mea, care nu comunica cu exteriorul, nu se afla in apropierea niciunei usi de iesire afara si nici gauri in pereti nu pare sa aiba. Aici au aparut prima data, cu o zi sau doua inainte sa inceapa ploile (drept care imi dau seama ca astea din baie au un simt meteorologic aparte).

Convietuirea mea cu furnicile in aceeasi casa si baie nu e prea comoda, pentru ca nu ma lasa inima sa rezolv problema in cel mai simplu mod, cu spray-ul cu otrava. Si nici prea relaxata nu ma simt ca nu am solutie sa rezolv cumva. Mai mult decat atat, acum, cand impart chiuveta cu ele (aici au ales sa stea), trebuie sa fiu atenta cand deschid apa, sa nu omor involuntar vreuna aflata in zona inundabila. Am stat intr-o zi aproape o ora sa le prind una cate una si sa le dau afara (era inca soare). Dupa ce am alergat si prins printr-o procedura deloc traumatizanta vreo zece, cincisprezece, cand credeam ca le-am terminat, au aparut de nu stiu unde si brusc altele trei. M-am lasat pagubasa dar, cum spuneam, imi sta pe creier sa gasesc o solutie sa le impiedic sa mai locuiasca acolo (unde nici macar nu inteleg ce pot manca si abia ma abtin sa le pun macar niste framituri la indemana). Tot de cateva zile, de cand stau si ele in baia mea, ma abtin si sa indepartez urmele de stropi care mai sar cu substante chimice, sa nu le otravesc. Ca o problema suplimentara de constiinta, ma gandesc si daca nu cumva e periculos pentru ele sa las descoperit sapunul ud dupa ce ma spal, expunandu-le la riscul de a ramane cu picioarele impotmolite in el daca le trece prin cap sa il escaladeze. Plus ca dintr-un sapun ud pot musca mai usor si se pot intoxica, mai ales ca in baie nu au ce sa manance …

In alta ordine de idei, baia lui Liviu e zona libera de furnici, mi-am mutat acolo periuta de dinti.

Revenind la actiunile mele de evacuare a furnicilor din casa, cu cele mari din living imi e mai usor, o data pentru ca sunt mult mai putine, apar cand si cand si apoi pentru ca sunt si mai usor de prins (se urca imediat pe mana mea cand le stau in cale pentru a le prinde si le duc rapid afara).

Ca stau pe langa casa noastra, le inteleg. Liviu refuza sa puna chimicale in iarba, cum fac mai toti pe aici sa impiedice fie prezenta insectelor, fie inmultirea plantelor care strica aspectul ingrijit al ierbii. Vis-a-vis de buruieni, asta il costa ca munceste mai mult sa le jumuleasca manual (mai ales papadiile), dar … macar nu ne mustra constiinta ca otravim pamantul. Si, in plus, nu ne uitam cu grija la veveritele, iepurii si pasarile care mai gasesc cate ceva de mancat prin iarba noastra, sa vedem cati pasi mai rezista intre momentul cand termina de mancat si pana ii adunam lati de pe langa casa, cu semne albe si spumoase in jurul botului cum ca a fost clar vina noastra.

Partea mai putin plina a paharului, cum spuneam, sunt furnicile care ma alearga toata ziua prin casa si uneori paianjenii (pentru care am o alta procedura de salvare, cu un pahar de plastic si o hartie A4, pregatite in permanenta). Paianjenii care apar in casa cand e vreme rece au alta soarta, nu ii arunc pur si simplu pe usa afara, sa inghete, ci ii pastrez in pahar si cand iesim ii ducem in ghivecele uriase cu plante din mall-urile din Indianapolis.

Viata complicata in America …

______

Furnica mica de baie. De furnica mare, de living, nu am dat cand am cautat-o pentru sedinta foto, dar raman cu ochii (si) pe ea.