Or fi si postasi care suna intotdeauna de doua ori, ca s-o fi bazat James M.Cain pe ceva cand a afirmat asta in scris, dar al nostru, american si el, nu suna niciodata. Trece linistit in masinuta lui speciala aproximativ la aceeasi ora si pune cu rabdare ce are de pus in cutia postala din dreptul fiecarei case. Sau ia din cutie, ca aici e obiceiul, ca sa nu mai bati drumul pana la posta, sa lasi scrisorile sau ce ai de trimis in propria-ti cutie si sa ridici steguletul lateral ca postasul sa stie ca ai ceva de trimis.
Azi, alaturi de corespondenta, ne-a lasat o sacosa maieu, din cele subtiri si banale in care ti se pun cumparaturile la supermarket. Fara sa dau mare importanta amanuntului am zis ca face parte din muntele de junk mail publicitar si ca uite la ce s-au mai gandit firmele ca sa se mai bage in seama. Pe de alta parte, sacose ca asta, utile numai de la magazin si pana acasa, primesti cu zecile saptamanal cand faci piata, asa ca mi se parea si mie ca scartaie ceva in strategia alora de marketing. Renumiti pentru “je m’en fische”-ismul lor vis-a-vis de mediu, la magazin americanii iti impacheteaza fiecare bold separat in sacosa lui. Umplem saptamanal cate o punga de pungi de plastic nebiodegradabile, de ti se rupe inima sa le dai la gunoi, asa ca un colt de garaj e plin de ele in asteptarea unui timp mort in care sa identificam vreun loc special unde sa le ducem spre reciclare.
Am lasat punga gasita la posta pe masa o vreme, ca nu stiam ce sa fac cu ea. Seara, Liviu mi-o intinde si spune: “Daca vrei sa donezi mancare, pune-o sambata la posta in sacosa asta si o treaca postasul sa o ia“. Asadar, banala sacosa avea un scop mult mai nobil decat de a polua mediul degeaba … Pe ea, in forma de timbru, erau trecute coordonatele campaniei de donare de alimente pentru saraci, “Stamp out hunger”, organizata de Asociatia Nationala a Postasilor. Actiunea ii vizeaza pe cei 35 de milioane de americani despre care statisticile lor spun ca traiesc sub limita saraciei (mai mult de 10% din total) si se bazeaza pe mancarea primita de la bancile de mancare aprovizionate prin astfel de actiuni. Am gasit pe net si o pagina special dedicata campaniei, http://www.helpstampouthunger.com, cu detalii convingatoare si … chiar cu posibilitatea de a incarca un banner sa il pui pe web la tine ca sa ii sprijini.
M-a impresionat initiativa, mi-au placut ideea si organizarea, participam.
35 de milioane de americani ???? Dumnezeule!
De unde bag seama ca e ca la noi!
Putini bogati, o patura mica de mijloc si…in cea mai mare gramada amaratii!
Initiativa? O solutie, pentru cei care nici la ei nu-si fac treaba!
Mestere, informatia am luat-o de pe site-ul ala pe care l-am citat si nu ma indoiesc ca e credibila.
Problema la ei e ca foarte multi prefera sa traiasca toata viata pe banii de la asigurari sociale decat sa munceasca. Reusesc din cat le da statul sa traiasca undeva la limita, sa isi intretina o locuinta si, avantajul care mie mi se pare enorm in conditiile de aici, au asigurari de sanatate platite de stat.
Daca ar munci necalificat toata saracimea, ar castiga aproape la fel cu cat le da statul si nu ar avea bani de asigurari. Asta in conditiile in care ei sunt obisnuiti sa faca multi copii si numai o nastere iti scoate din buzunar in jur de 15.000 de dolari
Bani buni castigi doar ducandu-te la scoala si obtinand o calificare, dar tragerea de inima in sensul asta e aproape inexistenta (doar 30% din tinerii care intra in scoala acolo termina liceul in Indianapolis, conform unei statistici foarte recente anuntate oficial si care a facut valva in presa).
Sunt absolut jalnice zonele sarace din Indianapolis, ghetourile cu case neingrijite. Oamenii de bun simt de pe aici, cu care mai stam de vorba, pica de acord ca adevarata amenintare a Americii vine din interior, de la saracia asta care se intinde din ce in ce mai mult, ca o plaga, ducand cu ea mai departe comertul cu droguri si violenta.
De facut ceva pentru ei, statul face, in sensul ca le da un ban sa traiasca, sa nu ii lase numai sa dea in cap la altii sa poata trai in legea lor. Saracii lor sunt mai avuti si mai bagati in seama decat ai nostri. Dar, dupa parerea mea, faptul ca li se arata ca pot trai fara sa faca niciun efort, doar ii incurajeaza sa mearga pe mai departe asa. Se inmultesc de uita de ei (ca la atata timp liber ce sa faci?!
) si sunt de la an la an mai multi. De munca gasesti fara probleme, cel putin in Indiana, dar … ti-am spus care e neajunsul de nu ii trage ata.
Asta tot din categoria “pe afara-i vopsit gardul” …
Da, Cristina. Asa e cum spui, dar iti dau un exemplu simplu de la japonezi, care fac aceasta treaba pana la capat!
Japonezilor saraci sau fara casa, nu li se da absolut nimic decat daca demonstreaza ca ei fac ceva…pentru orasul in care traiesc!
Fac curatenie in parcuri, cosmetizeaza pomii, strang gunoaiele intr-un anumit perimetru.
Ce vreau sa-ti spun e ca, sistemul de acum, sistem care se regaseste si la noi,din acest punct de vedere, e defectos, creaza probleme si nu rezolva aproape mai nimic.
Unul din lucrurile pe care incerc s-o invat pe fiica mea e ca: Nimic nu e gratis!
Te pup.
Si invatatura asta catre generatia de dupa … nici nu iti dai seama daca nu cumva e mai pagubos pentru ei sa ii cresti cu valori si principii si sa se trezeasca mai tarziu neadaptati in lumea reala … Pentru ca e frustrant sa simti ca bunul simt, respectul pentru cuvantul dat, constiinta datoriei, etc. tin din ce in ce mai rar si mai putin eficient de foame …
[...] concretizat ajutorul dat Postei US in campania de colectare de mancare provenind din donatii pentru napastuitii de pe aici [...]
[...] data, cand posta lor a facut o astfel de campanie, am umplut o sacosa cu fel de fel de mancare perfect valabila care ar fi putut tine satula o [...]