Ce poate aduce iepurasul

Spre exemplu mie, in loc de oua rosii, mi-a adus un gat rosu. De fapt, rosu e un fel de a spune, pentru ca al meu e ca un soi de curcubeu in nuante, ma scuzati, de la galben la maro si unde rosii sunt doar firisoarele de sange care se scurg din mucoasa inflamata.

Dar … iepurasul face si el ce poate. Ma si mir ca mai face ceva, probabil prin inlocuitori, pentru ca in realitate nu mai poate, am vazut cu ochii mei cum il manca Jupiter. Ei bine, da, obeza si calica de catea a vecinului a prins prin curte un biet iepuras de pana in doua, trei saptamani si l-a mancat. Cand am vazut-o de dincoace de gard cu ceva de blana in gura am zis initial ca e vreo jucarie caineasca. Cand m-am apropiat si am putut distinge ca e un animal mi-am dat in mintea mea cu parerea ca o fi nascut de capul ei si isi scoate puii de prin placenta. Dezastrul l-am vazut numai de foarte aproape, cand in fata ochilor mi s-a aratat clar nevinovatul animal pe care Jupiloasa incepuse sa-l manance de la codita si caruia ii atarnau deja intestinele pe afara, deci nu mai era nimic de facut. Am certat-o pe catea de dupa gard, dar ce sa inteleaga prostanaca, daca ea mananca tot ce prinde?! O fi pus-o taica-sau la cura de slabire si ea isi pune la randul ei instinctul la treaba. Ma intreb ce va face pe viitor, ca e putin probabil sa mai intalneasca iepuri prin curtea ei imprejmuita cu gard. Poate o sa-i decoperteze lui taica-sau gazonul, sa caute rame si gandaci pe dedesubt sau pur si simplu o sa se ia de pascut iarba. Am fost tare suparata pe ea, dar pana la urma am acceptat ca atat o duce capul ei de caine.

Ca atata univers de femeie casnica am si eu acasa: Jupiter, veveritele din curte, ceva gospodarie, blogul si o carte pe care am scris-o si care sper sa fie suficient de buna incat sa gaseasca o editura interesata sa o publice. Si poate, pe moment, cainele vecinilor din fata care tocmai a murit dupa 14 ani de prietenie si buna convietuire cu toti ai casei, doi parinti si doi copii. Dupa moartea cainelui mare (unul din cei cu corpul ca un salam si urechi maturand pamantul), pe stapani a ramas sa ii consoloeze un Miniature Pinscher pe care l-au luat de la un azil de caini imediat ce celalat a dat semne de imbolnavire si tocmai la timp, pentru ca daca nu il lua nimeni il omorau.

Acum, pentru mine e cam plictiseala. Inainte, in Europa, nici atunci nu ziceam ca e prea bine, cu un program agitat in multinationala care imi dadea de lucru, program care incepea dimineata la opt si jumatate si se putea termina chiar pe la unsprezece noaptea. Peste zi, slalom printre cataloagele pentru Polonia cu traduceri, corecturi, DTP, etc., leaflet-urile pentru Cehia, intalnirile cu distribuitorii unui brand sau altul din ale noastre din Slovacia, targurile din Ucraina si Ungaria, plus Romania cu ale ei de tot soiul si toate care mai tineau de patratica mea de om de marketing si comunicare (singura din firma platita sa cheltuie bani, pe cand ceilalti erau platiti sa ii aduca ). Atunci mi-as fi dorit doua luni legate cap la cap de stat cu picioarele pe pereti. Intr-un final, vorba aia cu “fii atent ce iti doresti, ca s-ar putea sa ti se intample!” si-a dat iar pentru mine efectele pe fata, inclusiv pe cele colaterale, pentru ca stau acasa de noua luni, exact perioada de cand am venit in State. Cu o exceptie de o luna, cat a durat colaborarea cu o firma de traduceri.

Dar nu o sa mai dureze statul degeaba, ca m-am inscris la scoala si o sa incep imediat dupa vacanta, prin august. Am primit ieri acceptul de la una din universitatile la care am aplicat pentru un program de patru ani, care nu are de-a face cu nimic din ce am stiut sa fac pana acum, e ca un fel de “foaie verde, loboda, pisca-ma Frusino!”, recte ca o nuca in peretele background-ului meu profesional (care mai include, pe langa munca in multinationala, experienta in presa si educatie). De ingrijorat ma ingrijoreaza doar ca va trebui, eu, filolog de formatie si cu capul intr-o lume cu forme mai putin concrete, sa ma pun cu burta pe fizica si analiza matematica. Chimia mi-a placut si am inteles-o in liceu, nu ma gandesc ca imi va fi greu cu ea. Poate da Dumnezeu si ma primesc altii, de la o alta universitate unde am aplicat, intr-un program de masterat care sa imi permita sa continui cu ce am facut in tara si reduc si invatatul cu doi ani, plus ca nu mai platesc eu o caruta de bani, ca e cu bursa, plus cursuri platite de ei …

Recitesc si vad ca in mintea mea e tot o alergare de idei. Justificata, probabil, din perspectiva ideilor mele, aflate in cautarea unui coltisor linistit de creier de om racit pe care sa-l foloseasca drept refugiu nedureros …