Calatoria cu Orient Express-ul este, cred eu, un fel de Mecca a turismului pentru impatimitii mofturosi ai voiajelor. Drept care, excursiile care includ macar o noapte in trenul respectiv au priza la turisti in general si implicit si la americanii care isi doresc sa se bucure de exoticul european.
De detaliul cu Orient Express-ul figurand pe vaoucherul de calatorie au fost “cumparati” si un coleg de-al lui Liviu impreuna cu sotia lui atunci cand au decis sa mearga in vacanta in Europa. Din concediul respectiv au ramas acum doar amintirile, dar suficient de puternice ca sa ne ajute sa retraim si noi momentele cu lacrimi de ras in ochi numai din povesiri.
Initial am iesit sa mancam impreuna, dupa care i-am vizitat pe amicii nostri acasa. Din discutia de socializare, concentrata pe ce stia fiecare ca are de oferit Europa din punct de vedere turistic, a facut parte si povestirea despre ultima lor vacanta pe batranul continent. Sarea si piperul periplului european – mai mult acum si prea putin atunci pe moment – a fost, cum si-au dorit intr-un fel, dar nu in cel care li s-a intamplat, drumul de la Venetia la Paris cu trenul Orient Express.
Toata legenda trenului si tot misterul din romanele si filmele pe care acesta le-a inspirat s-au topit, pentru cei doi, in realitatea traita pe viu. Veniti dintr-o America in care toate spatiile sunt mult mai mari decat in restul lumii, indiferent de destinatie, cei doi s-au vazut nevoiti sa imparta o cuseta de dormit, cu paturi dispuse doua cate doua pe trei nivele, cu inca doua perechi: una de francezi care stiau doar limba lor si una de englezi. Americanilor le-au revenit paturile cele mai de sus, la mijloc au intrat englezii si jos s-au culcat francezii. In pat s-au urcat protapindu-se unul in carca celuilalt, dar calvarul perceput de americani a inceput abia sus. Daca acasa la ei respectarea spatiului personal insemna, cand se sta la coada de exemplu, insiruirea la un metru si ceva distanta unul de altul, acolo respirau aerul unui compartiment, citez, “mai mic decat baia noastra mica de acasa” sase oameni. Pe langa asta, distanta dintre saltea si tavan era prea mica sa le permita sa stea in fund asa ca si-au continuat seara, dupa urcarea in pat, socializand unul cu altul intr-o rana. Si intr-un amestec de limbi si accente, ca intr-un veritabil Turn Babel.
Viata li s-a parut ostila la inghesuiala pana si-au amintit ca aveau o sticla de vin in bagaj. Dupa primul pahar baut chinuit, cu capul si gatul in pozitiile nefiresti permise de spatiul stramt, relaxarea a inceput cu acceptarea sortii. Au vazut ca nu era chiar asa rau, o data ca aveau si acces la geam, pe care il puteau deschide si admira peisajul noptii europene din mers si apoi pentru ca au gasit si o cale de socializare cu englezii de dedesubt, incercand sa inchege o amicitie de moment prin transferul sticlei de vin intre etaje, sa isi toarne si ei. Distractia a durat pana cand paturile englezilor de sub ei au cedat, prabusindu-se cu totul in capul francezilor de dedesubt. Din amestecul de paturi si oameni ivit ochilor la aprinderea luminii, americancei i-a retinut atentia in mod special frantuzoaica, iesita la suprafata pastrand pe cap basmaluta ei de noapte si bolborosind cuvinte in limba ei, singura pe care o stia.
Din toata povestea cu mitul trenului prabusit, doar restaurantul a ramas sa spele onoarea, care, banuia americanca noastra, prin eleganta si felurile de mancare, era singurul loc first class la care au avut acces in Orient Express-ul lor.
Ce nu stiau inainte de cumpararea biletului cei doi patiti era ca astazi numele de Orient Express este folosit de mai multe companii private, care au pus in circulatie in scop turistic trenuri refacute datand din prima jumatate a secolului XX, fara nicio legatura insa cu trenul original, a carui ruta de la Paris pana la Istambul trecea si pe la noi prin Romania.
