Simtul deosebit al umorului la americani l-a facut intr-o zi pe Liviu sa se intoarca de la dentist razand in hohote. Rasese intr-atat incat asistenta care ii curata dintii, Jenifer, abia putuse sa isi faca treaba in timp ce scaunul pe care el statea si masa de alaturi se zgaltaiau necontrolat. Pentru ca Liviu, cand are un motiv sanatos de ras, rade zguduindu-se, cu mainile si picioarele imprastiate in miscari imprevizibile si doar casa nu se zgaltaie cu el.
Provocarea tot de la asistenta plecase, aducandu-si aminte cu Liviu in cabinet de o farsa facuta unui profesor doctor batran, renumit pentru cat era de morocanos si sperios si pentru ca avea o adevarata fobie pentru gandacii de orice fel. Pusa in situatia de a pregati un pacient pentru interventia doctorului, asistenta are o idee: sa ia un gandac mare de plastic pe care il avea o colega, si, cu complicitatea pacientului, acesta sa il tina in gura pana cand doctorul ii va cere sa o deschida.
Zis si facut. Pacientul colaborant respecta tot scenariul, deschizand gura si scotand la vedere gandacul mare, de cativa centimetri si cu antenele spre varful limbii, cand medicul era aplecat deasupra lui la cativa centimetri, sa poata vedea bine. Speriat de moarte, batranul medic a avut o reactie extrema, facand un scandal monstru si plecand fara sa il mai vada pe pacient si nici pe cei care mai asteptau la rand.
Dupa ce Liviu a ascultat povestea si deja se bucura cu gura dincolo de urechi de efectul ei, apare in cabinet o alta asistenta, care se aseaza intr-un unghi vizibil pentru el si spune intr-o engleza chinuita: “Am inteles ca vrei sa il cunosti pe prietenul nostru”. Imediat ce termina, deschide gura mare, din care iesea gandacul cu pricina. Pentru o noua portie de ras.
