Sunt in America numai de patru luni, dar le-am trait in asa fel incat sa tin minte. Un reper de neuitat e una din serile de octombrie cand, intoarsa cu Liviu de la plimbare, ne-am trezit in fata usii ca luasem o cheie gresita iar usa o blocasem pe interior. Discutasem de zeci de ori ca blocarea noastra din greseala in exterior ar fi fost o situatie pe care trebuie sa o evitam, ca ar fi jale daca se intampla. Bineinteles ca jalea a venit la momentul despre care va spun, cand, fara cheie si cu mainile in san, nu stiam cum sa intram in casa.
Prima speranta in situatii de acest gen e ca poate ai uitat vreun geam neincuiat sau vreo usa, dar la noi nu a fost asa. Usa dintre casa si garaj o lasasem sigur deschisa, dar … era inainte usa de la garaj, care reactiona numai la telecomanda ei. Am dat roata casei de vreo doua ori (noroc ca vremea era neobisnuit de calda pentru o seara de sfarsit de octombrie) incercand sa fortam ferestrele fara rezultat si am “inseninat” intr-un final la usa vecinilor de peste drum. Am mai demontat si impreuna cu ei o plasa de la geam, sa vedem daca s-ar putea deschide in vreun fel, am mai dat roata la casa de alte doua ori toti patru cati eram, ca intr-un alai de Pasti la biserica, a incercat Liviu sa taie incuietoarea cu o panza de bomfaier si am sfarsit prin a-l ruga pe vecin sa sune la politie si pompieri, care speram sa gaseasca o solutie profesionista de rezolvare a situatiei.
In trei minute, doua masini de interventie cu girofar si cu o orga de lumini de jur imprejur au sosit in fata casei, de parca fusesera parcate dupa colt. Ambele erau de la pompieri: una era dotata cu serviciu de ambulanta iar cealalta avea pe bord o multime de echipamente electronice si un ecran de GPS (probabil), de doua ori mai mare decat unul de laptop mare. In toata desfasurarea asta de forte care inspira inalta tehnicitate si profesionalism, pompierii au iesit din masina cu un baros. Nu tu vreo cheie universala, nici vorba de vreo telecomanda cu frecvente interschimbabile, cum credeam eu ca poate fi in tara asta mult mai avansata (cu care imi facusem socoteala in mintea mea ca am putea deschide garajul) …
Eu am ras iar Liviu, desi pus in situatia de a rezolva cumva, a refuzat categoric ajutorul. Pompierii au plecat, cu salvarea lor cu tot. Nu am inteles de ce a venit si salvarea, ca au fost anuntati care e problema … Dar cred ca asa e procedura: atunci cand vii cu barosul sa deschizi usa omului, asta lesina instantaneu si abia aici incepe interventia profesionista la care se pricep de fapt, de resuscitare a victimei 
Refuzul lui Liviu a fost unul inspirat. Asa cum toate lucrurile complicate au si o solutie atat de simpla ca aproape nici nu o realizezi, situatia s-a rezolvat incredibil de favorabil si repede: cu rabdare, el a reusit, cu panza de bomfaier a vecinului, sa impinga dispozitivul metalic circular al incuietorii (cel care o tinea fixata de toc) spre usa.
Analizand situatia dupa ce s-a linistit, am realizat ca, daca ar fi fost dupa mintea mea, fie as fi spart un geam, fie as fi dat-o la pace cu pompierii, pe care i-as fi lasat sa sparga usa. Uneori ma ingrijoreaza faptul ca ajung sa ma bucur ca nu toate lucrurile se intampla dupa mintea mea …
Pai de ce, Anca, nu vezi ca e simplu?